Oraşul citeşte – Lecturi Urbane

Scrisoarea unui cititor profesionist către Lecturi Urbane

Publicat la 01 Feb 2010 de Adrian Ciubotaru

Cititul poate fi o pasiune, o fugă, un generator de energie. Îți cere doar timp. Și să nu-și bați joc, să-l savurezi pe bune. Eu nu mă culc dacă nu am citit 50 de pagini într-o zi, și uneori citesc câte o carte care mă face pe moment să cred că sunt deștept, erou, sensibil, puternic, Tyler Durden, Henry Miller și… hai că o iau razna.

Când citesc la metrou, îmi place să vin de acasă cu o carte foarte tare. Genul ăla de carte care te face să râzi sau să te uiți altfel la lumea din jur. Îmi aleg cartea care mă invită să o citesc ostentativ, să vadă tot metroul cât de bine mă simt cu ea.

Sunt aproape fetișist cred. Îmi pun căștile în urechi ca să mă desprind de lumea din jur și să mă afund printre pagini. Mă distrez gândindu-mă că oamenii din jur habar n-au ce trăiesc eu fix sub ochii lor.

Prima dată când am ieșit la citit am intrat atât de adânc în film, că m-am trezit înconjurat de bătrâni și corporatiști obosiți care stăteau în picioare în timp ce eu citeam bine mersi pe scaun. Am sărit ca ars. A doua oară, am început să fiu atent să-i văd cum intră, să le prind privirea și să le zâmbesc când le cedez locul. M-am prins că așa mă remarcă și mă urmăresc tot restul călătoriei, ocazia perfectă să citesc și mai ostentativ. Cum se numește partenerul de joacă al voyeur-ului?

Ce tripuri… foarte mișto la lecturi. Nu-i înțeleg pe ăia care ies la citit cu aparatul foto și fac poze non-stop sau stau de povești. Ce sunt până la urmă? Cititori sau fotografi? Nu poți să-ți asumi convenția, să joci rolul pentru o oră și să socializezi dup’aia în liniște la o bere? Mă rog…

Chiar cred că schimbăm ceva cu ieșirile astea. Dincolo de cărți și citit, faptul dăm buzna peste toți oamenii ăia amorțiți de viață sigur înseamnă ceva. Se simte în vagon. Se simte că te înconjoară ceva, că se întâmplă ceva ce tu nu vezi, ceva care nu are legătură nici cu politica, nici cu presa, nici cu corporațiile, nici cu reclamele, cu totul și cu totul a-l-t-c-e-v-a. Când și vezi faza cu necunoscuții care fac cărți cadou, sau vine unu’ la tine și-ți zice de proiect și de biblioteca ambulantă, tu nu-ți dai seama cât de sciencefiction e asta pentru ăla care s-a angajat vânzător la fastfood că l-a mințit cineva că el n-are talent la nimic? Sau pentru ăla care se pregătește să facă o mare prostie pentru că tocmai în ziua aia s-a hotărât că el nu mai crede în puterea oamenilor de a-și crea propria lume? Toate astea sar simți și mai tare și are avea super impact dacă toți cei care vin la citit ar intra în joc. Nu trebuie neapărat să ducă rolul la extrem, că doar n-or fi toți la fel de dubioși ca mine.
Ar fi suficient să citească în liniște tot drumul și să se mai gândească din când în când cât de cool ar fi să citească toată lumea cărți bune. Închipuie-ți peste 100 de oameni, într-un spațiu închis, care timp de o oră cred împreună că pot aduce o schimbare în schizofrenia asta de oraș.

Mă rog… scuză-mi divagația. Ce încerc să spun este că mi-ar plăcea să știu că toți cei care vin la lecturi iau treaba asta în serios. Da, e o joacă, dar e o joacă etică, o joacă cu sens.
Eu cred că atunci când te joci serios se întâmplă cele mai surprinzătoare lucruri și că fix atunci schimbi lumea fără să simți că te lupți cu morile de vânt. Așa că hai să luăm joaca de-a lecturile în serios. Pe bune. Tu n-ai chef să vezi ce s-ar întâmpla dacă am face-o?